Albert Mufturel și Robert Frățilă – sportivii care vor reprezenta România la Campionatul Internațional Pan Am, organizat în Las Vegas de către IFBB.
Participarea celor doi sportivi în această competiție este o recompensă a rezultatele extraordinare pe care Albert Mufturel și Robert Frățilă le-au avut în anul competițional 2022.
„Am aprobat această propunere în cadrul Biroului Federal al #FRCF, astfel încât să le putem oferi posibilitatea de a reprezenta România la cel mai înalt nivel mondial al culturismului și fitnessului.” – Gabriel Toncean, președintele FRCF.
Felicitări, băieți! Ne mândrim cu voi!
Din aceeași categorie

Plecăm la Mondialele de la Santa Susanna
Între 29 octombrie și 2 noiembrie, lotul nostru de juniori și seniori urcă pe scena Campionatului Mondial. Pentru prima dată în calendarul IFBB există o categorie pentru sportivii cu sindrom Down — iar Alexandru Zotica, câștigătorul ei la Cupa României, ne reprezintă.
Citiți articolul →
Cupa României, la Brașov: aproape 200 de sportivi
Două zile de concurs intens la Brașov, alături de IFBB Grand Prix Romania. Cluburi din toată țara au plecat acasă cu medalii, iar la categoria pentru sportivii cu sindrom Down a câștigat Alexandru Zotica.
Citiți articolul →
FRCF și ANAD consolidează educația anti-doping prin promovarea noilor proceduri de control și a resurselor oficiale pentru sportivi
Federația Română de Culturism și Fitness (FRCF), în parteneriat cu Agenția Națională Anti-Doping (ANAD), continuă demersurile de informare și educare a comunității sportive privind respectarea reglementărilor…
Citiți articolul →







